Prefectul Clujului, Mircea Abrudean și directorul Aeroportului Cluj vor merge marți, 21 iulie, în fața comisiei parlamentare de anchetă privind românii care au plecat la cules de sparanghel în străinătate.
Comisia parlamentară de anchetă privind românii care au plecat la cules de sparanghel în străinătate a decis să îi audieze pe prefecţii de Suceava şi Cluj.
Medicii internați cu coronavirus într-un spital din România au dat petrecere și au cântat într-un salon. Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare.
Directorul Centrului Oncogen din Timișoara, Virgil Păunescu, susține că s-a imunizat cu vaccinul realizat în cadrul centrului și că acesta funcționează.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea, și-a pus în cap localnicii, după ce mai mulți cetățeni s-au trezit cu amenzi de la Poliția Locală pentru că „i-ar fi lezat demnitatea” edilului pe Facebook.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a dispus cercetarea modului în care au fost organizate transporturile rutiere din judeţele de domiciliu ale cetăţenilor care urmau să zboare joi, 9 aprilie, de pe Aeroportul din Cluj.