Preşedintele UDMR Cluj, Csoma Botond, nu doreşte să comenteze cazul viceprimarului de Cluj-Napoca Horvath Anna, plasată de DNA sub control judiciar pentru trafic de influenţă, menţionând că, în opinia sa, aceasta este nevinovată. La rândul său, președintele UDMR Kelemen Hunor spune că prezumția de nevinovăție i se cuvine și viceprimarului municipiului Cluj-Napoca.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 10 octombrie 2016, față de viceprimarul Anna Horvath.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Horvath Anna, a părăsit, luni seară, sediul Primăriei, şi a plecat la DNA Cluj unde va fi audiată de procurori în dosarul în care este acuzată de nereguli în finanţarea campaniei electorale pentru alegerile locale din iunie 2015.
Primul viceprimar femeie din istoria Clujului este Anna Horvath. Are trei facultăţi, a fost consilier guvernamental, nu deţine o avere impresionantă şi nici nu conduce maşini scumpe. Până acum a fost o prezenţă cuminte în scena politică şi a administraţiei publice locale.
DNA a descins luni dimineaţa la sediul Primăriei Cluj-Napoca şi al UDMR. Au fost făcute percheziţii şi acasă la viceprimarul Anna Horvath, iar ulterior a fost chemată la sediul DNA pentru audieri.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări ce vizează suspiciunea săvârșirii, în perioada 2014 -2016, a unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție.