Termometrele vor înregistra temperaturi de peste 30 de grade în următoarele zile, în judeţul Cluj.
Mai multe stațiuni balneare și montane, destinații turistice specializate în oferirea de tratamente medicale și terapeutice, pot fi vizitate la Cluj, pentru o doză de relaxare și sănătate.
Un bărbat din Cojocna și-a pierdut viața duminică, după ce i s-a făcut rău la Băile Cojocna. Nu a răsuns manevrelor de resuscitare.
Meteorologii anunță temperaturi ridicate și caniculă în aceste zile, așa că vremea e numai bună de petrecut la ștrand, departe de grijile cotidiene.
1 Iunie este ziua în care micuții preiau controlul, iar orașul devine terenul lor de joacă. Clujul găzduiește o varietate de evenimente menite să îi încânte pe cei mici.
Beneficiile pentru sănătate pe care le aduce apa sărată din Cojocna sunt de notorietate, iar acum, gama de servicii de care se pot bucura și localnicii, dar și cei din împrejurimi devine mult mai generoasă.
Termometrele „fierb” toată săptămâna aceasta, la Cluj fiind preconizate temperaturi de peste 30 de grade în următoarele zile