Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului va primi gratuit de la Guvern, în proprietate, o serie de imobile ale statului pe care în prezent le are în administrare, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, proiectul de hotărâre fiind inclus pe agenda şedinţei de marţi a Guvernului.
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului propune ca bisericile să dezvolte site-uri oficiale, actualizate continuu şi construite astfel încât să fie atractive, deoarece “Biserica trebuie să meargă acolo unde merg oamenii, chiar dacă spaţiul este virtual".
Cei mai mulţi români cred că Biserica ar trebui să nu se amestece în viaţa politică. Potrivit unui studiu IRES, 62% dintre români cred că un politician ateu nu are ce să caute în viaţa politică.
Sâmbătă seară, mii de credincioşi au participat la slujbele religioase dedicate Învierii Domnului. Oamenii au ieşit cu mic cu mare la biserică pentru a lua lumină şi au ascultat vestirea învierii lui Hristos cu lumânările aprinse.
După episodul autostrăzii de campanie când PSD Cluj, împreună cu Guvernul Ponta, au inaugurat mai mulţi kilometri de autostradă decât există în realitate în România, reprezentanţii social-democraţilor clujeni recidivează. Pe principiul „câinii latră, caravana trece”, şefii PSD Cluj s-au reorientat şi îşi fac campanie electorală pe față în bisericile din judeţul Cluj.
Primarul Emil Boc a primit o propunere pentru construirea de blocuri sub bisericile din cartiere, în condiţiile în care comunitatea se confruntă cu o lipsă acută a locurilor de parcare.
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-un discurs ţinut la Facultatea de Teologie, că în această perioadă în care multe lucruri îi despart pe români avem două simboluri în jurul cărora românii se strâng - biserica şi armata - "pentru a ţine calea dreaptă".