Cel puţin 19 persoane au murit şi şase au fost rănite sâmbătă, în Egipt, după ce un autobuz încărcat cu pasageri s-a prăbuşit într-un canal.
Un incendiu care s-a declanşat duminică chiar în mijlocul unei slujbe într-o biserică din Cairo s-a soldat cu 41 de morţi, îndoliind cea mai importantă comunitate creştină din Orientul Mijlociu, estimată la 10-15 milioane de egipteni.
Mai multe bombe au explodat luni în apropierea palatului prezidenţial din Cairo, în urma cărora trei ofiţeri din cadrul poliţiei au fost ucişi şi mai multe persoane rănite, potrivit surselor din serviciile de securitate.
Un atentat cu o bombă artizanală a vizat marţi dimineaţa un tribunal de la Cairo, fără să provoace morţi sau răniţi, cu două ore înaintea deschiderii secţiilor de votare în cadrul unui referendum constituţional, a declarat un oficial de la Ministerul de Interne.
Egiptul l-a expulzat sâmbătă pe ambasadorul Turciei la Cairo ca urmare a afirmațiilor premierului turc Recep Tayip Erdogan, care a condamnat represiunea împotriva islamiștilor declanșată de noile autorități egiptene. În replică Ankara l-a declarat sâmbătă "persona non grata" pe ambasadorul Egiptului în Turcia.
Cel puţin 17 persoane au fost ucise miercuri, inclusiv prin împuşcare, în operaţiunea poliţiei care a început să disperseze participanţii la cele două acţiuni de susţinere, la Cairo, a fostului preşedinte islamist destituit Mohamed Morsi.