Actualitate

Cum au fost “pedepsiţi” poliţiştii care îl aveau în supraveghere pe hoţul din Dej care a reuşit să evadeze

Un tânăr de 20 de ani a reuşit să fugă de sub escorta poliţiştilor în timp ce era transferat de la Dej în arestul IPJ Cluj. El se afla într-o maşină de poliţie alături de doi poliţişti, iar la un moment dat unul dintre poliţişti a coborât din maşină pentru a ridica nişte documente. Profitând de neatenţia celui de-al doilea poliţist Lăcătuş Brăduţ a fugit din maşină. Conducerea IPJ Cluj a luat primele măsuri împotriva celor doi poliţişti.

Actualitate

Polițiștii confiscă legume, fructe și lemne, dar nu reușesc să-l găsească pe deținutul dispărut de șapte zile

Poliţiştii clujeni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală și combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic. Ieri au fost confiscate peste 1.700 de kg. de legume şi fructe. A fost dispusă confiscarea a circa 23 m.c. material lemnos, în valoare de aproximativ 5.700 de lei, fiind aplicate sancţiuni în cuantum de 4.000 de lei.

Actualitate

Poliţiştii de serviciu când cei patru deţinuţi au evadat, cercetaţi disciplinar şi penal. Ei şi-au cerut transferul la alte secţii

sursa foto alarmabuzoiana.ro
Trei poliţişti care erau de serviciu la arestul IPJ Cluj când patru deţinuţi au evadat sunt cercetaţi disciplinar şi penal, fiind mutaţi la alte secţii, la cerere, spun surse judiciare, în timp ce evadatul neprins este încă dat în urmărire naţională, existând însă ipoteza că ar fi în judeţ.



Actualitate

Victor Ponta, CERCETAT în 5 DOSARE

Victor Ponta, CERCETAT în 5 DOSARE
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are înregistrate în perioada 2009- 2013 19 cauze penale în care s-au efectuat cercetări şi faţă de Victor Ponta, pentru comiterea unor fapte penale. Dintre acestea au fost soluționate 14, arată evz.ro.


Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners