Joi, 20 octombrie, rivalele din municipiul Cluj-Napoca, CFR Cluj și „U” Cluj se vor întâlni pe Cluj Arena într-un meci din Cupa României. Emil Boc are așteptări mari pentru acest meci.
Derby-ul Clujului revine după o pauză de șapte ani în competițiile oficiale, Universitatea și CFR urmând să se dueleze joi seara, 20 octombrie, pe Cluj Arena.
„U” Cluj și CFR Cluj se întâlnesc de două ori în trei zile, prima dată joi, 20 octombrie, iar a doua oară în 23 octombrie. Suporterii celor două echipe și-au anunțat întâlnirile dinaintea partidelor.
CFR Cluj a învins-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 2-1 (1-1), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal.
Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, se teme că echipa sa ar putea rata play-off-ul și speră ca jucătorii săi să obțină victorii în continuare în Liga 1.
Deși în ultima perioadă Dan Petrescu a fost criticat de Neluțu Varga, patronul echipei CFR Cluj, lucrurile între cei doi s-au liniștit. „Bursucul” a vorbit despre relația acestuia cu patronul.
Meciurile de joi, 13 octombrie, au fost cu noroc pentru CFR Cluj și cu ghinion pentru FCSB. În timp ce campioana României i-a bătut cu 2-0 pe cei de la Slavia Praga, FCSB a primit o lecție dureroasă de fotbal de la Silkeborg cu 0-5.