Conducerea Aeroportului Internațional Cluj acuză pierderi de 22 milioane de euro, după ce trei membri ai Consiliului de Administrație, numiți de Alin Tișe, nu au participat la o ședință necesară pentru accesarea de fonduri nerambursabile. Este a doua oară când cei trei invocă motive medicale și/sau personale pentru a bune bețe-n roate Aeroportului.
Zeci de angajaţi ai Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" au manifestat, joi, pentru a cere sprijinul prefectului judeţului Cluj în declanşarea unei acţiuni care să ducă la anularea deciziei de numire a trei membri în Consiliului de Administraţie al aeroportului, care, consideră manifestanţii, nu sunt specialişti şi au fost numiţi pe alte criterii decât cele cerute de lege.
“Am dorit specialiști care au făcut performanţă în domeniile lor”, spunea preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, după ce a reuşit să-și impună oamenii în Consiliul de Administrație de la Aeroportul Cluj. Cât de performanţi sunt cei care se ocupă de al doilea cel mai important aeroport din România?
Avocata pe care Alin Tișe o vrea în Consiliul de Administrație de la Aeroportul Internațional Cluj a oferit consultanță firmei Rosal, companie care se ocupă de jumătate din salubrizarea Clujului. Rosal e fosta firmă a lui Silviu Prigoană, deputat PDL în legislatura 2008-2012.
Alin Tişe i-a propus pe fostul director al Aeroportului Băneasa, Valentin Grigoriu, şi o avocată cvasi-necunoscută din Baroul Bucureşti, Diana Angelica Rădulescu, în Consiliul de Administraţie de la Aeroportul Internaţional Cluj, în detrimentul unor oameni cu experienţă şi care, culmea, au şi trecut de procesul de selecţie organizat de Consiliul Judeţean pentru ocuparea acestor funcţii.
Birourile forului județean au fost goale astăzi ore întregi, după ce aproape toți angajații instituției au participat, în premieră, la ședința de Consiliu Județean. Angajații au ocupat integral toate scaunele din sala de ședință cu zeci de minute bune înainte de începerea ședinței. “Ați adus niște oameni împotriva altor oameni cum a făcut Iliescu la Mineriadă”, a comentat un consilier județean din același partid cu Tișe.