Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, și-a făcut un obicei să îi ia peste picior pe consilierii USR la aproape fiecare ședință. Acum, Tișe spune că are un „dialog direct cu conducerea USR”, după ce soția consilierului Mihai Iepure a fost aleasă președintele USR Cluj. „Nu toți PNL-iștii sunt hoți, nu toți PSD-iștii sunt hoți?, a insistat Tișe.
Căminul pentru persoane vârstnice Aghireșu din cadrul DGASPC Cluj a devenit funcțional, găzduind deja, începând cu săptămâna trecută, primii patru beneficiari.
Pasajul de legătură între DN 1C şi Parcul Industrial Tetarom III începe să prindă contur. Construirea acestui pasaj costă aproximativ 16 milioane de euro. În 2019, valorile de trafic înregistrate pe DN 1C au crescut de la un număr de 17.000 vehicule în 2015, la un număr de 26.000 în 2019.
Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a cerut o întâlnire cu grupurile politice, care ar urma să se desfășoare la finalul anului. Subiectul discuției privește prioritățile pentru următorii doi ani. Tișe a ținut să menționeze că, în principal, se va întâlni cu PSD, apoi USR.
18 drumuri din județul Cluj se află în acest moment în reparații. Între acestea se află și Drumul Apusenilor care este finalizat în proporție de peste 95%.
Centrul de Deșeuri, închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât și tratarea levigatului din zonă sunt doar o parte din proiectele în care Consiliul Județean a băgat milioane de euro și continuă să o facă cu rezultate mai mult sau mai puțin satisfăcătoare.