Peste 1.400 de locuri în creșele din Cluj-Napoca sunt disponibile în 2022, a anunțat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. De asemenea, creșa „Ursulețul” de pe strada Meziad din Mănăștur va fi funcțională începând cu 1 iulie.
Noua rețea educațională din Florești, care va fi funcțională de la toamnă, a fost aprobată de consilierii locali. La Grădinița Cetatea Fetei s-au creat încă 100 de locuri pentru copii.
Emil Boc a anunțat că situația de criză din creșele din municipiul Cluj-Napoca a fost rezolvată, iar angajații își vor păstra locul de muncă și salariul.
Creșele din Cluj-Napoca au intrat în grevă japoneză, după adoptarea unei legi care prevede trecerea acestora de la Primării la inspectoratele școlare județene. Senatorul Ștefan Pălărie (USR) spune că vinovat pentru această lege e ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Luni, 16 mai, a început procesul de reînscriere a copiilor la grădinițele pe care le frecventează în grupa mijlocie și mare. Cei care merg în grupa mică vor putea fi înscriși începând cu 30 mai.
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a aprobat, vineri, actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul ce prevede creșa „Ursulețul” de pe strada Meziad din Mănăștur.
Noua creșă „Ursulețul” de pe strada Meziad este finalizată și pregătită de alocarea celor 90 de locuri disponibile. Aproape 1.500 de locuri sunt disponibile în total la creșele din Cluj-Napoca.