Războiul valutar dintre marile bănci centrale, la care a făcut recent referire și guvernatorul BNR, incertitudinile legate de evoluţia economiei globale provocate de conflictul comercial dintre SUA şi China, dar și situația încordată din Golful Persic, sunt tot atâtea motive pentru ca investitori să caute plasamente cât mai sigure.
Evoluția leului din perioada analizată faţă de principalele valute a fost influențată de factorii externi, în primul rând de decizia de politică monetară a Rezervei Federale americane.
Evoluția leului a fost influențată de decizia de miercuri a Rezervei Federale americane de a reduce dobânda sa de referinţă cu un sfert de punct procentual la 2 – 2,25%.
Cursul euro a crescut de la 4,7320 la 4,7340 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au efectuat în culoarul 4,731 – 4,735 lei. Transferurile de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,733 lei.