Naționala de fotbal a României și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului Mondial 2026 din SUA, Mexic și Canada. Tragerea la sorți a avut loc la Zürich (Elveția).
FIFA a anunțat procedura în baza căreia se va face tragerea la sorți a grupelor preliminare pentru calificarea la Cupa Mondială 2026. România își va afla, în decembrie, echipele adverse din preliminarii.
Naționala României a ajuns, miercuri, la Kosovo, pentru primul meci din Liga Națiunilor. „Să vă inspirați din energia şi emoţia trăite la EURO 2024, pentru a construi din nou performanţă!”, este mesajul transmis tricolorilor de fostul selecționer, Edi Iordănescu.
Alexandru Chipciu (35 de ani), convocat la prima reprezentativă după o pauză de cinci ani, a fost mereu motivat să revină la echipa naţională a României. „Clar naţionala este maximum pentru fiecare jucător”, spune fundașul „U” Cluj.
Primarul Clujului, Emil Boc, l-a felicitat pe Mircea Lucescu, noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României. „O lecție pentru toți cei care se întreabă ce poate face țara pentru tine. Uite ce poți face TU pentru țara ta!”, spune Emil Boc.
Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din istoria fotbalului românesc, a fost instalat oficial, marţi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani.