Aducerea în ţară a lui Hayssam a fost o operaţiune avizată de Guvern şi derulată conform legilor româneşti, preşedintele Băsescu dorind probabil să arate că nu a fost autorizată doar de un stat străin, afirmă premierul Ponta.
Guvernul României a adoptat ordonanţa simplă în baza căreia urmează să fie premiaţi toţi absolvenţii de clasa a XII-a care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat 2013.
Fostul premier Emil Boc solicită Guvernului Ponta ca la rectificarea bugetară să reia finanţarea pentru tronsonul Mihăieşti – Gilău din Autostrada Transilvania. El spune că totul este pregătit pentru acest segment, fiind nevoie doar de bani.
Parlamentarii clujeni nu s-au ostenit prea tare cu iniţierea unor proiecte legislative, după cum vă arătam săptămâna trecută şi nici cu participarea la vot. În prima sesiune parlamentară, unii dintre ei au avut puţine iniţiative, în timp ce alţii au susţinut prea multe declaraţii politice, adică au vorbit prea mult.
Contractul pentru cardul naţional de sănătate a fost atribuit de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a fost atribuit de fostul preşedinte Lucian Duţă în mod defectuos, ceea ce a cauzat producerea unor pagube de peste 1,2 milioane euro.
Negocierile pentru investiţia Roşia Montană vor fi finalizate până la începutul sesiunii parlamentare, în luna septembrie, iar lucrările vor începe dacă Parlamentul va aproba proiectul de lege pe care Guvernul îl va propune în acest sens, a declarat premierul Victor Ponta.
Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, figurează în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, joi, de Guvern şi este prezentată ca proiect de "exploatare cu noi standarde de mediu" de unde statul să primească 78% din profit, potrivit Mediafax.ro.