Economie

Euro nu a reacționat încă la explozia inflației

Încetinirea ritmului de creștere a indicilor ROBOR a adus o doză de calm și pentru leu, care a cunoscut ieri a opta ședința consecutivă în care cursul euro a început cu 4,63, ignorând astfel majorarea explozivă a prețurilor de consum din noiembrie.

Economie

ANALIZĂ. Euro a crescut de la începutul anului cu aproape 3%

Leul s-a depreciat față de euro, în noiembrie cu aproape 1% și cu circa 2,8% comparativ cu finalul lui 2016, ca o consecință a Revoluției Fiscale declanșate de PSD-ALDE, care a provocat nemulțumiri ale mediului de afaceri și sindical.

Economie

Euro urcă spre 4,66 lei

Euro urcă spre 4,66 lei
Fragilizat de „revoluția fiscală", care a adus incoerență în mediul de afaceri și sindical, guvernul venind constant cu noi și noi „îmbunătățiri", dar și de saltul înainte făcut de inflație și deficitul comercial și de cont, leul nu mai face față presiunilor depreciative.




Economie

Legea salarizării bugetarilor, sursă de risc inflaţionist

Legea salarizării bugetarilor, sursă de risc inflaţionist
Una dintre sursele de risc la adresa proiecţiei ratei anuale a inflaţiei ar putea fi reprezentată de „implementarea, în perioadele viitoare, a Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, arată Banca Naţională a României.

Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners