În județul Cluj au fost eliberate în luna iunie 2022 mai puține autorizații de construire față de luna iunie 2021, se arată în datele Institutului Naţional de Statistică Direcţia Judeţeană de Statistică Cluj.
Numărul turiștilor străini care au ales să vizite județul Cluj în primele șase luni ale anului a fost creștere comparativ cu anul 2021. Față de anul trecut, Clujul are de aproape 4 ori mai mulți turiști străini.
Ministerul Educației a aprobat la finalul lunii martie calendarul anului școlar 2022-2023 și organizarea acestuia în mai multe module. În loc de 2 semestre elevii vor avea 5 module.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare meteo de ploi caniculă pentru mai multe județe din țară, inclusiv zona Cluj. De sâmbătă județul intră sub cod galben de ploi.
Primăria comunei Florești anunță o serie de restricții pe strada Cetății, pe tronsonul afectat de lucrările de introducere în subteran a țevii de gaz, pentru efectuarea unor săpături de urgență.
81 de elevi din județul Cluj nu s-au prezentat, joi, 18 august, la proba scrisă la alegere a profilului și a specializării, din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea toamnă.