România ar putea fi lovită la toamnă de al șaptelea val COVID, avertizează ministrul sănătății, Alexandru Rafila, în condițiile în care în prezent își face tot mai simțită prezența al șaselea val de infecții, în care varianta BA.5 a Omicron continuă să fie dominantă.
Ministerul Sănătăţii a publicat, vineri, lista actualizată a Centrelor de evaluare COVID-19 din România. Vezi care sunt centrele de evaluare și cele de testare în Cluj.
Un număr de 4.955 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 861 mai multe faţă de ziua anterioară, a anunţat, luni, Ministerul Sănătăţii.
Al șaselea val al pandemiei de Covid-19, care începe să-și facă simțită prezența și în România, va avea un vârf undeva în luna august, însă autoritățile dau asigurări că nu vor mai exista restricții de severitatea unui lockdown, deși subvarianta BA.5 a Omicron, care circulă în prezent, este mult mai contagioasă și are, în plus, un element de noutate.
Peste 80 milioane de euro sunt prevăzuţi din fondurile PNRR pentru investiţii destinate secţiilor de terapie intensivă pentru nou-născuţi şi pentru transport pre-spitalicesc neonatal, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.
2.165 de cazuri noi de COVID din mai puțin de 10.000 de teste și un deces au fost raportate în ultima zi. Numărul pacienților internați a ajuns la 2.003, dintre care 328 sunt minori, potrivit buletinul dat publicității duminică de Ministerul Sănătății.
Un număr de 3.718 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu 389 mai puţine faţă de ziua anterioară, fiind efectuate peste 15.200 de teste, a informat, sâmbătă, Ministerul Sănătăţii.