Şi-a început cariera în industria turismului în 2002, iar în 2007 devenea managing partner la o agenție de turism ai căror clienți erau în principal oameni de afaceri. În prezent, Nina Moldovan este CEO al Liberty Technology Park Cluj.
Omul de afaceri Dinu Patriciu va fi înmormântat, sâmbătă, de la ora 11.00, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, anunţă familia omului de afaceri, făcând totodată un apel la decenţă şi discreţie în ceea ce priveşte acest eveniment.
Senatori americani au susţinut duminică, într-un interviu, că lupta împotriva corupţiei este un element fundamental pentru ca investitorii orienteze atenţia către România, Christopher Murphy afirmând că o dezbatere despre protejarea imunităţii aleşilor ar fi "de tot râsul" în SUA.
Magistraţii arată, în motivarea de arestare preventivă a preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, că acesta nu a conştientizat nici în faţa instanţei gravitatea faptelor, considerând aproape normal şi legal să primească sume importante de bani pentru partid pe care să le folosească în interes personal.
Omul de afaceri Ioan Bene a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul în care este cercetat și președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu. Bene este acuzat de dare de mită.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale față de Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, şi faţă de Vasile Pogăcean, asociat şi administrator Sinai Comimpex SRL Iclod.
Obţinerea succesului în afaceri a fost „întoarsă pe toate feţele” de către reprezentanţii mediului de business, prezenţi la prima zi de conferinţe şi workshop-uri din cadrul evenimentului Cluj Business Days.