Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii efectuează luni percheziții la două firme din Voluntari, judeţul Ilfov, dintre care una aparţine fratelui deputatului Sebastian Ghiţă, într-o cauză ce vizează suspiciuni de corupție, comise în 2013, în legătură cu licitația organizată de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului pentru proiectul "Internet în școala ta".
Procurorii DNA fac percheziţii, miercuri dimineaţă, la Ministerul Transporturilor şi la CFR SA. Sunt vizate fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite în perioada 2008 -2013.
Procurorii DNA fac percheziţii, luni dimineaţă la Ministerul Fondurilor Europene, AM-POSDRU, AM-POSCCE şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), într-un dosar privind fraude cu fonduri şi fals, fapte care ar fi fost comise în perioada 2007-2013
Un număr de 33 de persoane au fost reţinute în dosarul în care 200 de firme sunt suspectate că ar fi făcut evaziune fiscală de 30 de milioane de euro, potrivit procurorilor. Procurorii au făcut duminică percheziţii la persoane şi firme din domeniile IT şi construcţii, printre care Erbaşu, UTI şi Strabag.
Poliţiştii fac, miercuri, 11 percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, la sediile unor firme, în biroul unui angajat al ANAF şi la locuinţele mai multor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin care s-a produs un prejudiciu de aproximativ un milion de euro.
Procurorii Parchetului Capitalei au demarat, vineri dimineață, percheziţii la Primăria Sectorului 5. Procurorii verifică modul în care s-au dat ajutoare sociale, suspiciunile fiind de abuz în serviciu, trafic de influență și cumpărare de influență