Extinderea Uniunii Europene prin integrarea Balcanilor de Vest, a Ucrainei și a Republicii Moldova poate consolida rolul României în regiune. „Este momentul să arătăm că putem fi nu doar parte a UE, ci și arhitecți ai viitorului său”, spune deputatul Ovidiu Cîmpean.
Într-un context geopolitc dificil, România nu își poate permite lideri incapabili să reprezinte interesele țării. „Un președinte care nu este primit în cancelariile occidentale ar izola România”, spune deputatul liberal Ovidiu Cîmpean.
România poate avea un rol esențial în noua perspectivă europeană privind competitivitatea și tranziția verde. „România are șanse reale de dezvoltare și poate atrage mai multe investiții”, spune deputatul liberal Ovidiu Cîmpean.
Deputatul Ovidiu Cîmpean (PNL Cluj) a reacționat ferm în urma declarațiilor recente făcute de Dragoș Sprînceană, subliniind că acestea nu reflectă în niciun fel poziția oficială a statului român și pot aduce prejudicii serioase credibilității României pe plan extern.
Deputatul Ovidiu Cîmpean a deschis vineri, 4 aprilie, Congresul Național de Medicină Școlară și Universitară, subliniind importanța crucială a implicării școlii în sănătatea fizică și emoțională a elevilor.
Relațiile durabile dintre națiuni, bazate pe încredere și respect reciproc, trebuie să reprezinte o constantă într-un context geopolitc în schimbare. „Dialogul și colaborarea rămân esențiale”, spune președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean.
Deputatul Ovidiu Cîmpean a votat în Comisia pentru Sănătate și Familie pentru aprobarea unei Ordonanțe de Urgență care schimbă fundamental modul în care România abordează problema drogurilor.
Educația profesională trebuie să devină o prioritate, pentru că investind în formare sunt oferite șanse reale pentru viitorul tinerilor, a evidențiat președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, la o întâlnire avută la Ambasada României din Franța cu echipa țării noastre care a participat la World Butchers Challenge.