Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a solicitat joi atât decidenţilor politici cât şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să investigheze activitatea managerială din cadrul Companiei Naţionale „Poşta Română” (CNPR).
Mai multe categorii de persoane cu venituri reduse vor primi în 2023 ajutor pentru plata facturilor la energie, în valoare de 1.400 de lei, sumă acordată în două tranșe.
Poşta Română distribuie, începând de astăzi, primele loturi de carduri pe care vor fi virate ajutoarele financiare acordate persoanelor aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, în cadrul programului „Sprijin pentru România”.