O tânără de 25 de ani a fost reținută pentru înșelăciune și fals în înscrisuri după ce ar fi încheiat mai multe contracte de consultanță pentru accesarea fondurilor europene, fără însă a le onora.
Sile Pușcaș a reacționat, luni, la acuzațiile aduse în dosarul de delapidare și înșelăciune privind „fraudarea” creditorului Eco Bihor SRL, fostul administrator al gropii de gunoi din Oradea: „Acest dosar este continuarea abuzurilor și răzbunărilor PNL-iste”, spune omul de afaceri.
O rețea de tranzacții frauduloase cu certificate de emisii de CO₂, prin care s-ar fi scos bani din patrimoniul combinatului Liberty Galați, cu implicarea unor entități afiliate Gazprom, este anchetată de procurori.
În ziua în care Lia Savonea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, îl spăla pe Dan Voiculescu, un bolnav de cancer a fost refuzat la Curtea de Apel București.
Tribunalul Prahova judecă, în data de 17 iulie, contestația DNA față de decizia Judecătoriei Ploiești privind eliberarea condiționată din penitenciar a Elenei Udrea.