Poliţiştii clujeni efectuează cercetări faţă de 12 persoane pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, într-o cauză în care, prin intermediul a peste 15 societăţi comerciale, s-ar fi creat un prejudiciu de peste 11 milioane de lei.
Doi conductori de tren sunt cercetaţi de poliţişti pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals intelectual. Aceştia sunt bănuiţi că ar fi falsificat bilete de călătorie, însuşindu-şi circa 7.000 lei, în dauna societăţii angajatoare.
Un pădurar din Cluj a fost arestat preventiv, zilele trecute, pentru 30 de zile pentru abuz in serviciu, fals intelectual şi uz de fals. Prejudiciul cauzat bugetului de stat depăşeste 30.000 lei.
Un tânăr de 21 de ani, suspectat de tâlhărie, a fost depistat şi reţinut, pentru 24 de ore, de către poliţiştii clujeni. Acesta ar fi deposedat, prin violenţă, un bărbat, din Turda, de telefonul mobil.
O femeie, în calitate de administrator al unei firme, este cercetată pentru evaziune fiscală de 5.000 lei. Aceasta nu ar fi virat către stat, în termenul legal, impozite reţinute din salariile angajaţilor, contribuţii la şomaj, sănătate și pensie.
Poliţiştii au prins în flagrant un bărbat care a sustras bani dintr-un imobil, folosind metoda „bună ziua”. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore pentru furt calificat.
Un tânăr în vârstă de 24 de ani din municipiul Turda este urmărit penal după ce ar fi furat dintr-un local public bunuri în valoare de peste 8.000 de lei.