România așteaptă un verdict în dosarul Roșia Montană, unde compania canadiana Gabriel Resources a cerut despăgubiri de 6,7 miliarde de dolari. Liniștita comună din Munții Apuseni a fost transformată într-un „câmp de luptă”, unde investitorii străini și politicienii români au dus „un război” continuu, iar cei care vor pierde sunt românii.
Fostul premier Victor Ponta le reproşează „protestatarilor de mediu" că „nu i-a mai durut nici în cot de viaţa" oamenilor din Roşia Montană şi de faptul că „lacurile contaminate în urmă cu zeci de ani şi abandonate" reprezintă un pericol.
Protestatarii care se opun prevederilor Legii minelor au blocat gangul de intrare în sediile PSD, PNL şi PDL Cluj, oprind astfel accesul maşinilor, iar mai multe persoane au pătruns cu forţa în sediul democrat-liberalilor, ocupând balconul, de unde scandează lozinci anti-guvernamentale.
Comisia parlamentară specială a respins, luni, cu 17 voturi "pentru" şi două abţineri, proiectul Guvernului pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană. Membrii Comisiei s-au reunit, luni după-amiază, în şedinţă pentru a decide prin vot în legătură cu proiectul Guvernului.
Liderul PNL Crin Antonescu a anunţat, luni, după şedinţa USL, că se va da raport de respingere la proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană.
Aproape toți membrii Comisiei speciale care analizează proiectul minier Roșia Montană ar vota împotriva acestuia în forma venită de la Guvern, singurii indeciși fiind cei ai PSD, dacă s-ar vota acum, au declarat, pentru Agerpres, surse oficiale.