Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Turcia, în urma protestelor masive care au loc în Istanbul, Ankara, Izmir și alte orașe.
13 jandarmi au fost răniți, iar 4 au ajuns la spital în urma protestului de duminică seară de la Biroul Electoral Central, unde a fost anunțată invalidarea candidaturii la prezidențiale a lui Călin Georgescu.
Mai mulți angajați ai Senatului României au declanșat, miercuri, un protest spontan, chiar în timp ce președintele acestei Camere anunța că vor fi aplicate restructurări de personal.
Noul preşedinte al Georgiei, Mihail Kavelaşvili, loial partidului puterii „Visul Georgian, a depus duminică jurământul pentru a-i succeda preşedintei aflate la sfârşit de mandat şi susţinătoarei opoziţiei proeuropene Salome Zurabişvili, un nou episod al unei crize politice care durează de două luni.
Protestele antiguvernamentale continuă în Georgia după suspendarea negocierilor cu UE. Doi lideri ai opoziției și alte zeci de persoane au fost arestați în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timpul manifestațiilor.
O criză politică majoră a izbucnit în Coreea de Sud după ce președintele Yoon Suk Yeol a încercat să introducă legea marțială în țară, o măsură extremă care nu a mai fost folosită de peste 40 de ani.