Deputatul Cătălin Rădulescu a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul Direcției Naționale de Anticorupție pentru dare de mită şi acte de comerţ ilegale. Anchetatorii susțin că politicianul ar fi promis suma de 10.000 de lei unui funcţionar public pentru ca acesta să nu ridice obiecţii la o lucrare prost executată.
Senatorul PSD de Cluj Alexandru Cordoş a adresat o interpelare având ca subiect sistemul de acreditare şi evaluare periodică a instituţiilor de învăţământ tip „cazuri sociale”.
Deputatul liberal Elena Uioreanu consideră că prin votul lor împotriva Proiectului de Lege privind prima întabulare a terenurilor agricole şi forestiere iniţiat şi susţinut de PNL, socialiștii au demonstrat că pentru ei garantarea proprietății este doar „un moft“.
Secretarul executiv al PDL Bucureşti-Ilfov, Mircea Raicu, a dezvăluit că organizaţia intenţionează să înceapă o acţiune de strângere de semnături pentru demiterea primarului general Sorin Oprescu.
Senatorul Teodor Atanasiu susţine că premierul Victor Ponta "se gândeşte foarte serios să se retragă", pentru că PSD "îl presează" cu Legea amnistiei şi a graţierii, iar UE îl presează, pe de altă parte, "ca nu cumva să-l muşte şarpele şi să dea această lege".