Obiectivul Rusiei este să ajungă până în Transnistria, a declarat principalul propagandist al Kremlinului, Vladimir Soloviov, într-o intervenție în emisiunea unui cunoscut jurnalist italian, Bruno Vespa, de la postul public Rai 1.
Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri în privinţa posibilelor consecinţe „catastrofale” ale sancţiunilor occidentale pentru piaţa mondială de energie, relatează AFP.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă noaptea că reconstrucţia Ucrainei, „în sensul amplu al cuvântului”, va fi „cel mai mare proiect economic în Europa” şi va pune noi baze pentru o Ucraină „sigură şi modernă”.
Fabricarea de droguri ar putea să crească în contextul războiului din Ucraina, în special fiindcă nu mai există poliție care să oprească laboratoarele de amfetamină, care erau din ce în ce mai multe înainte de invazia rusă.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a reiterat apelul pentru adoptarea de noi sancţiuni ale Uniunii Europene (UE) împotriva Rusiei, îndemnând Bruxellesul să adopte un al şaptelea pachet de sancţiuni cât mai curând posibil.