Deputatul PNL de Cluj Radu Moisin și-a prezentat joi, 7 iulie, într-o conferință de presă, raportul de activitate și inițiativele avute în ultimele șase luni de la preluarea mandatului.
Pandemia de COVID-19 este departe de a se fi încheiat, iar valul 6 va debuta la finalul lunii august, avertizează Octavian Jurma.
La 8 mai este marcată, anual, Ziua mondială de luptă împotriva cancerului ovarian, cu scopul de a lansa, la nivel mondial, un îndemn de solidaritate pentru a preveni şi a învinge această maladie, care uneori poate ucide, dar şi de a intensifica informarea populaţiei.
Simptomele cancerului apar sub diferite forme și pot fi confundate extrem de ușor dacă boala abia a debutat.
O „epidemie” de exces ponderal şi obezitate, responsabilă pentru peste 1,2 milioane de decese anual, face ravagii în Europa, avertizează, marţi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii într-un nou raport.
Cele două cazuri suspecte de îmbolnăvire cu virus hepatitic de cauză necunoscută la un copil de 10 ani şi la un bebeluș de 8 luni au fost infirmate, luni, de Ministerul Sănătăţii.
Cea mai sănătoasă legumă previne infarctul și are numeroase beneficii asupra organismului nostru. Între acestea se numără întărirea oaselor și faptul că previne apariția cancerului.
Încrederea vine din cunoaștere, iar MedEx este un eveniment care duce la un alt nivel comunicarea, prin facilitarea interacțiunii dintre furnizorii de servicii de sănătate și beneficiarii acestora.