Duminica de Rusalii este una foarte importantă pentru toți credincioșii. Dar ce înseamnă, de fapt, Rusalii și ce tradiții și obiceiuri sunt specifice pentru această sărbătoare?
Sărbătorile pascale se apropie și chiar dacă nu putem să ne reunim cu rudele pentru a petrece împreună, încă ne putem bucura de vechile tradiții, păstrându-le și în acest an în siguranța căminului.
Săptămâna Mare, ultima şi cea mai aspră săptămână a Postului Sfintelor Paşti, începe în Duminica Floriilor, la 12 aprilie anul acesta, şi se încheie în Sâmbăta Mare, la 18 aprilie 2020.
Bunavestire este sărbătorită în Postul Paştelui şi reprezinză momentul în care Fecioara Maria a primit de la Arhangelul Gavril veste că îl va naşte pe Isus Hristos.
În satele românești, cete de flăcăi se pregătesc pentru ''urat'', respectând datinile și obiceiurile din timpul sărbătorilor de iarnă. În ajunul Noului An, pe înserat, își fac apariția ''mascații''.