Apare public un caz la indigo cu cel de acum câteva zile, tot în Botoșani, la Maternitatea Spitalului Județean: o gravidă disperată, cu dureri cumplite și cu apa ruptă, a lansat apeluri zadarnice către medici, pentrub a o ajuta să nască.
Alina a născut în săptămâna 40 de sarcină, în timp ce a fost susținută de moașă, medici și 7 studenți la Medicină. După o călătorie cu peripeții, ea a petrecut patru zile în spital.
Un avion a aterizat neprogramat la Cluj-Napoca, sâmbătă seara, din cauza unei urgențe medicale. O pasageră a intrat în travaliu.
Un ginecolog din Turda nu mai poate profesa timp de cinci ani de zile după ce a fost găsit vinovat de faptul că a administrat unei femei însărcinate un medicament interzis pentru declanșarea travaliului.
O femeie în vârstă de 33 de ani a născut în tren, miercuri dimineaţă, în apropierea unui gări CFR, şeful de tren fiind cel care i-a tăiat cordonul ombilical copilului.
Catherine, soţia prinţului William al Marii Britanii, a fost internată în spital pentru a naşte, informează Palatul Buckingham, scrie CNN.