Consiliul Județean Cluj a aprobat transferul celor 34 de microbuze școlare electrice, achiziționate din bani europeni, către primăriile comunelor beneficiare.
Mii de elevi din zonele rurale ale județului Cluj vor beneficia de transport școlar ecologic, în urma unui proiect cu finanțare europeană implementat de Consiliul Județean Cluj.
Elevii din comunele Aiton, Bobâlna, Recea Cristur, Ceanu Mare, Gilău și Căpușu Mare se vor bucura de autobuze și microbuze moderne, pentru a ajunge la școală.
Un număr de 11.012.187 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2021, cu 217.917 persoane mai mult comparativ cu anul anterior, aceştia reprezentând 57,4% din populaţia rezidentă a României, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.
INSP a transmis datele privind procentul persoanelor vaccinate până la data de 5 noiembrie 2021, iar printre primele 10 localități se află și două din județul Cluj, este vorba despre municipiul Cluj-Napoca și Izvorul Crișului, iar comuna Florești se află pe locul 12. În zona rurală doar 22,52% din populație este vaccinată.