Un avion Boeing 757-200 al companiei United Airlines a trecut printr-un incident îngrijorător, pierzând o roată în timpul decolării de pe aeroportul din Los Angeles.
Marți, 9 iulie, s-au afișat rezultatele la examenul de Evaluare Națională, după contestații. Un elev clujean s-a alăturat celor 6 elevi care au luat media 10.
Cum ne afectează schimbările de temperatură pe plan psihic și ce putem face pentru a ne ajuta pe noi și pe cei din jur? Psiholog: „Poate duce la depresie”
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) dă start înscrierii la Admitere 2024, studii de licență! Cu peste 90 de programe de studii licență, în limba română și limbi străine, UTCN scoate la concurs, pentru anul universitar 2024 – 2025, 5197 de locuri.
Județul Cluj se află sub cod galben de caniculă, săptămâna aceasta fiind înregistrate temperaturi ce vor depăși 30 de grade Celsius. Cum putem face față căldurii și ce alimente trebuie să consumăm, aflați în cele ce urmează.
Terapia durerii devine un drept, iar tratamentele vor fi decontate, prevede proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii avizat favorabil de Comisia pentru sănătate din Senat.
În luna aprilie, șoferul unei autospeciale de pompieri a evitat la limită impactul cu un tren, în Câmpia Turzii. Acesta a primit doar o mustrare scrisă.
Vara este unul dintre cele mai așteptate anotimpuri din an, însă temperaturile ridicate pot deveni insuportabile, mai ales dacă ești o persoană ce nu suportă deloc căldura. De aceea, vă prezentăm câteva trucuri utile și ieftine care vă vor ajuta să vă răcoriți în zilele toride de vară.