Compania ungară feroviară MAV a decis să suspende toate serviciile internaționale feroviare din Budapesta către Europa occidentală, a anunțat joi dimineață serviciul de presă al companiei, transmite MTI.
După înfrângerea previzibilă suferită pe terenul vicecampioanei Baia Mare din prima etapă, fetele antrenate de Carmen Amariei au jucat de la egal la egal cu o altă pretendentă la titlu în acest nou sezon al Ligii Naționale, Corona Brașov, reușind să își adjudece o victorie frumoasă, scor 28-27 (12-13), la finalul unui meci de infarct.
Aglomeraţia şi restricţiile de circulaţie din centru, din zona Moţilor nu se încheie foarte curând. Totuşi, pe două străzi din centru, lucrările se încheie în întregime, pe partea carosabilă, în 15 septembrie.
Familia Teresei Cozma a reuşit să adune aproximativ 20.000 euro din costul total de 40.800 euro al operaţiei. Fetiţa este operată astăzi în Germania şi urmează chimioterapia care costă 185.000 euro.
40 de clujence cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani, antrenate de Carmen Biriș, care au reprezentat Clujul la cea mai importantă competiție europeană de majorete, au cucerit aurul european la Campionatele Europene de la Albi, Franța.
Deputații din Comisia de Buget au votat, miercuri, în unanimitate Codul Fiscal, urmând ca joi să fie votat în plen și trimis la președintele Klaus Iohannis spre promulgare.