Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Ion Crăciunescu, a declarat, luni, că a decis să demisioneze din funcţia pe care o deţine, în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu arbitrii de pe lista FIFA.
Ordinul de desecretizare a contractului încheiat de autorităţile române cu compania americană Bechtel a fost publicat în Monitorul Oficial, iar cele câteva mii de pagini ale documentului ar putea fi publicate pe site-ul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) până la sfârşitul lunii iulie.
Cei mai tineri români care vor reprezenta ţara noastră la Campionatul Mondial de Dezbateri Academice Universitare 2014 din India sunt doi absolvenţi ai Colegiului Naţional Emil Racoviţă Cluj. Cei doi elevi, Bogdan Gliga şi Flaviu Miron trebuie să adune 2.400 euro ca să ajungă la cea mai mare şi prestigioasă competiţie de dezbateri din lume.
Un bărbat din sud-estul Braziliei a murit strivit după ce o vacă a căzut peste el, prin acoperişul casei sale. Întâmplarea nefericită este a treia de acest fel din regiune din ultimii trei ani.
La spitalul din Turda va fi folosită în premieră chirurgia laparoscopică. Conducerea unităţii medicale de la Turda a făcut o prezentare a metodei laparoscopice şi a avantajelor acesteia.
Şaptesprezece persoane au murit şi alte 38 au fost rănite într-o busculadă produsă, duminică seară, după un meci de box în Indonezia, au anunţat surse din cadrul poliţiei.
Tarifele de închiriere practicate în zona centrală din Cluj-Napoca acoperă o plajă largă de preţuri, răspunzând atât cerinţelor unui chiriaş cu buget restrâns, cât şi ale unuia cu buget ridicat.
Gherleanul Tudor Marchiş conduce de doi ani Thermo Control Services şi cei 1.000 de oameni care asigură întreţinerea a 40 de clădiri din parcul IT Manyata din Bangalore, cel mai mare din India, potrivit businessmagazin.ro.