Procentul de promovabilitate la nivelul judeţului Cluj a crescut de la 70,99% la 72,21% după contestaţii, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj. La nivelul judeţului Cluj numărul total de contestaţii depuse a fost de 1315, dintre care au fost acceptate 491.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu a demisionat din funcţie iar premierul Victor Ponta va prelua interimatul la conducerea ministerului, au declarat surse oficiale.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat, vineri, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul", iar fratele acestuia, Lucian, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, decizia nefiind definitivă.
Consiliul de Administraţie al Companiei de Apă Arieş (CAA) Turda, l-a desemnat pe Cristian Octavian Matei în funcţia de director general în urma propunerii formulate de Comitetul de Nominalizare şi Remunerare din cadrul Consiliului de Administraţie.
Cel puţin 12 persoane au murit şi alte câteva mii sunt internate în spitale din Japonia, din cauza valului de căldură care s-a instalat de săptămâna trecută într-o mare parte a Japoniei potrivit informaţiilor apărute în presa locală.
Mai multe documente “strict secrete” ale Agenţiei americane pentru securitate naţională (NSA) relevă faptul că gigantul informatic Microsoft a colaborat îndeaproape cu serviciile americane de informaţii cu scopul de a permite interceptarea utilizatorilor săi, facilitându-i acesteia ocolirea sistemului de criptare al companiei.
Democrat liberalii demarează în luna septembrie campania de strângere de semnături pentru a determina USL să finanțeze în continuare de la buget Autostrada Transilvania.