Actualitate

A fost deschis Centrul de Informare Turistică

<p><img src="documente/stories/2012/06_iunie/15/02-centru de informare _sc_04.jpg" border="0" align="left" />Sediul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Cluj va fi pe strada Memorandumului, nr. 21, la intrarea în Muzeul Etnografic.</p>

„Obiectivul principal al acestui proiect este creşterea numărului de turişti din judeţ, din regiune şi din ţară“, a precizat ieri managerul proiectului, Rodica Gogonea.

Mai exact, proiectul urmăreşte promovarea potenţialului turistic românesc, cu precădere al potenţialului turistic din Transilvania de Nord, în ţară şi străinătate. „Misiunea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică, este de a promova potenţialul turistic al judeţului Cluj, de a prezenta toate ofertele turistice şi atracţiile turistice locale, regionale şi naţionale în scopul creşterii numărului turiştilor în judeţ, regiune şi ţară“, au explicat reprezentanţii proiectului.

La cât se ridică valoarea proiectului?

Aceştia au adăugat că valoarea totală a proiectului este de 524.108,32 lei, iar valoarea totală eligibilă este de 408.093,00 lei, din care: 368.793,64 lei finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, 31.137,5 lei finanţare nerambursabilă din bugetul naţional, iar 8.161,86 lei este cofinanţare de la Consiliul Judeţean Cluj. Valoarea totală neeligibilă este de 116.015,32 lei.
În ceea ce priveşte beneficiarii proiectului, aceştia sunt turişti români şi străini, tour-operatorii – oferirea de „pachete de vacanţă”- traseu, obiective, divertisment - profesioniste şi accesibile în vederea includerii în cataloagele lor, oameni de afaceri aflaţi în tranzit sau cu interese de afaceri în zonă, persoane care doresc tratament balnear şi de recuperare, dar şi Consiliul Judeţean Cluj.
Activitatea care se va desfăşura aici va presupune un program de publicitate, prin intermediul unor pliante, reclame în publicaţiile de turism, hărţi şi nu numai. Reprezentanţii proiectului au mai precizat că acesta oferă doar „infrastructura“.
Durata de aplicare a proiectului este de 12 luni. Proiectul a foat scris în anul 2009.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter