Actualitate

Angajaţii cinematografului Florin Piersic au intrat în greva japoneză

<p><strong><img src="documente/stories/2012/11_noiembrie/15/cinema-mod.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Angajaţii cinematografului Florin Piersic au intrat de două zile în grevă, solidarizându-se astfel cu cei trei colegi din RADEF Romaniafilm, Maria Bikfalvi (preşedinte Sindicatul Liber Romaniafilm), Constantin Curelea (vicepreşedinte  Sindicatul Liber Romaniafilm) şi Marcel Negruti (director economic RADEF Romaniafilm) care se află în cea de a patra zi a grevei foamei.</strong></p>

 

Cei trei au recurs la greva foamei ca ultimă formă de protest împotriva Ordinului nr. 2483 al Ministrului Culturii şi Patrimoniului National, Puiu Haşotti, ordin prin care au fost demişi din Consiliul de Administraţie al RADEF trei membri şi au fost numiţi ilegal alţi trei membri, ordin care nu respectă legalitatea şi încalcă flagrant ordonanţa 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.


Cei 12 angajaţi din cadrul cinematografului Florin Piersic au precizat că au intrat în grevă japoneză cu respectarea legalităţii şi continuarea activităţii regiei.

Membrii de sindicat din RADEF Romaniafilm ameninţă Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional cu greva foamei în toate cinematografele din România, în cazul în care, în maxim 48 de ore, conducerea ministerului nu reglementează legalitatea numirilor în consiliul de administraţie al regiei. De asemenea, salariaţii RADEF somează Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să-şi precizeze poziţia şi punctul de vedere referitor la OUG propusă de Guvern prin fostul Secretar General Adjunct al Guvernului, Dan Mihalache, prin care au fost informaţi că se doreşte transferul tuturor sălilor de cinematograf în proprietatea RAAPPS, regie autonomă aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului care beneficiaza de OG 19/2002, reglementata prin Legea 640/2002, lege specială care permite vânzarea activelor aflate în proprietatea privată a statului.


Aceştia i-au cerut lui Victor Ponta să-l demită pe Puiu Haşotti, care în acest moment este cercetat penal pentru abuz în funcţie, plângerea penală fiind înaintată către Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către conducerea Sindicatului Liber Romaniafilm. Până în acest moment s-au strâns peste 4.000 de semnături pentru demiterea lui Puiu Haşotti, semnaturi care vor fi transmise catre cabinetul d-lui. Prim Ministru Victor Ponta. De asemenea, mai multe persoane publice, printre care Sergiu Nicolaescu, Florin Piersic, Geo Saizescu, Sebastian Papaiani, Leonard Doroftei, s-au solidarizat cu salariaţii RADEF Romaniafilm.

Ultimele Stiri
abonare newsletter