Actualitate

"Superman, Spiderman sau Batman", de Tudor Giurgiu, cel mai bun scurtmetraj european al anului. A fost filmat la Cluj-Napoca

<p><span style="font-family: arial,helvetica,sans-serif;"><span style="font-size: small;"><strong><em><img src="documente/stories/2012/12_decembrie/02/ssb.png" border="0" width="440" height="257" style="float: left; margin: 2px 5px;" />„Superman, Spiderman sau Batman”</em>, regizat de Tudor Giurgiu, a fost distins cu premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj european la cea de-a 25-a ediţie a Premiilor Academiei Europene de Film, celebrată pe 1 decembrie, în Malta.

La aceeaşi categorie au mai concurat scurtmetrajele "Demain, ca sera bien", de Pauline Gay, "Two Hearts", de Darren Thornton, "Miten Marjoja Poimitaan", de Elina Talvensaari, "L'Ambassadeur et moi", de Jan Czarlewski, "Im Freien", de Albert Sackl, "Csicska", de Attila Till, "Villa Antropoff", de Vladimir Leschiov şi Kaspar Jancis, "Sessiz", de Rezan Yeşilbaş, "Manha de Santo Antonio", de Joao Pedro Rodrigues, "Back of Beyond", de Michael Lennox, "Titloi Telous", de Yorgos Zois, şi "Einspruch VI", de Rolando Colla.

Urcat pe scenă pentru a-şi primi premiul, regizorul Tudor Giurgiu a amintit că sâmbătă, 1 decembrie, este Ziua Naţională a României. "Este grozav că (această premiere, n.r.) se întâmplă astăzi. Mi-ar plăcea ca politicienii să fie mai sensibili la problemele noastre, pentru că avem un mare talent, dar avem nevoie de mai multă susţinere", a spus Tudor Giurgiu. El le-a mulţumit, totodată, soţiei sale, Oana, şi fiului său, Ştefan.

Premiile Academiei Europene de Film reprezintă un eveniment anual de prestigiu organizat de Academie, prin care se recompensează cele mai importante realizări cinematografice europene. Trofeele pentru fiecare dintre cele 17 categorii sunt acordate în cadrul unei ceremonii, în urma votului celor 2.700 de membri ai Academiei, cineaşti din toate ţările europene.

Superman, Spiderman sau Batman” a fost unul dintre cele 15 titluri aflate pe lista nominalizărilor la categoria Scurtmetraj european.

Toate cele 15 titluri au intrat în cursa pentru Premiile Academiei Europene de Film după o nominalizare obţinută la unul dintre cele 15 festivaluri aflate în parteneriat cu EFA.

Sunt foarte bucuros şi aproape că nu-mi vine sa cred. Filmul ăsta mi-a provocat satisfacţii şi surprize majore, încă de pe vremea când filmam în Cluj şi nici nu ne gândeam că vom ajunge aşa departe cu el. Mândria mea de clujean exultă pentru că e un film făcut în mare majoritate de către clujeni, români şi maghiari deopotrivă, o echipă extraordinară. E meritul tuturor celor cu care am lucrat dar în special al scenaristului Doru Lupeanu, al unui copil-minune, Aaron Serban şi al unui actor unic, Bogdan Zsolt”, a declarat Tudor Giurgiu.

Superman, Spiderman sau Batman" spune povestea lui Aron, un băieţel de cinci ani, care, împreună cu tatăl său, porneşte într-o dimineaţă pe un drum la capătul căruia doreşte, asemenea eroilor din benzile desenate, să-şi salveze mama bolnavă de inimă.

Scurtmetrajul a fost filmat în întregime în Cluj Napoca, cu o echipă locală, din care îi amintim pe actorii Bogdan Zsolt, Cornel Răileanu, Elena Ivanca, Ovidiu Crişan, Maria Seleş, Adriana Băilescu şi, eroul filmului, copilul Aaron Şerban. Scenariul a fost scris de Doru Lupeanu, cunoscut şi pentru scenariul scurtmetrajului ŢFaţa galbenă care râdeŢ, în regia lui Constantin Popescu. Operatorul filmului este Adrian Silişteanu, montajul a fost semnat de Eugen Kelemen, iar producătorul executiv este Bogdan Crăciun.

În palmaresul de premii al filmului se mai află, printre altele, şi trofeul obţinut în aprilie 2012 la Aspen Shortfest, cel mai prestigios festival de gen din SUA. Filmul a mai fost premiat şi la Valladolid, Munchen, Manhattan Shorts.

Filmul va putea fi vizionat integral pe blogul personal al regizorului Tudor Giurgiu tudorgiurgiu.ro, începând din această seară.

De asemenea, scurtmetrajul va fi prezentat înaintea unor proiecţii speciale ale filmului „Despre oameni şi melci”, ce vor avea loc începând cu 12 decembrie în mai multe oraşe din ţară.

Ultimele Stiri
abonare newsletter