Actualitate
Lustragiii reapar astăzi pe străzile Clujului
<p><span style="font-size: small;"><strong><img src="documente/stories/2012/12_decembrie/05/lustruirea pantofilor 2-1mod.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Astăzi, între orele 10.00 – 17.00, o meserie veche urbană prinde viaţă cu ocazia sărbătoririi lui Moş Nicolae pe strada Matei Corvin.</strong>
Lustragiii, acei meşteşugari care se ocupau cu lustruitul pantofilor, vor fi întruchipaţi de reprezentanţi ai Asociaţiei Breasla Meşteşugarilor din Transilvania. În cadrul Târgului de iarnă devenit deja tradiţie şi organizat de această asociaţie pe strada Matei Corvin din centrul oraşului, trecătorii vor putea profita de ocazia de a pleca cu pantofii lustruiţi.
Pantofi lustruiţi în scop caritabil
În acest moment are loc o demonstraţie meşteşugărească, de fapt un gest simplu care reînvie o meserie veche, caracteristică urbei. Şi nu numai atât. Lustruirea pantofilor este realizată în beneficiul copiilor cu deficienţe neuromotorii din cadrul Grădiniței Speciale Malteze: trecătorii au ocazia să devină lustragii pentru o zi sau să-şi lase pantofii lustruiţi cu un scop caritabil: banii donaţi vor fi folosiţi pentru a aduce o bucurie de Moş Nicolae copiilor din această grădiniţă. Astfel, fiecare persoană participantă la acţiune va purta mai departe mesajul solidarităţii umane şi va fi mesagerul unor copii care au nevoie de protecţie, integrare, dezvoltare sănătoasă.
Această acţiune se află la a III-a ediţie şi tinde să devină emblematică în cadrul Târgului de iarnă organizat de Asociaţia Breasla Meşteşugarilor din Transilvania, datorită succesului şi interesului vădit de care s-a bucurat la ediţiile anterioare.