Actualitate

Şeful Biroului pentru Imigrări Maramureş, reţinut pentru trafic de influenţă, de DNA Cluj

<p><span style="font-size: small;"><span style="font-family: arial,helvetica,sans-serif;"><strong>Şeful Biroului pentru Imigrări Maramureş, Dorin Hudiţă, a fost reţinut marţi de procurorii anticorupţie, sub acuzaţia de trafic de influenţă, după ce ar fi primit 300 de euro şi două sticle de alcool de la o persoană, pentru a interveni ca aceasta să obţină cetăţenia română, potrivit DNA.

Într-un comunicat de marţi seară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), se arată că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, Biroul Teritorial Baia Mare efectuează cercetări penale faţă de Hudiţă, pentru trafic de influenţă.

Potrivit DNA, luni, ofiţerul de Poliţie Dorin Hudiţă, în calitate de şef al Biroului pentru Imigrări Maramureş, i-ar fi pretins unei persoane denunţătoare, rezidentă în România, suma de 300 de euro şi două sticle de băuturi alcoolice, susţinând că, în schimb, va interveni pe lângă funcţionari publici din Bucureşti asupra cărora ar avea influenţă, astfel încât persoana denunţătoare să obţină cetăţenia română.

DNA mai arată că Hudiţă a fost prins în flagrant, marţi, primind de la denunţător banii şi produsele pe care le-ar fi pretins.

Şeful Biroului pentru Imigrări Maramureş a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Maramureş, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

În acest caz, procurorii au fost sprijiniţi de lucrători din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Maramureş.

Ultimele Stiri
abonare newsletter