Actualitate
Ponta despre Autostrada Transilvania: "Bechtel a lucrat doi metri, i-am plătit doi metri"
<p><span style="font-size: small;"><strong><img src="documente/stories/2012/12_decembrie/18/07 muncitori utilaje vizita santier autostrada transilvania rp 31.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Premierul Victor Ponta declara în vară că lucrările la Autostrada Transilvania trebuie finalizate pentru că „lucrurile bune începute şi oprite trebuie continuate”.</strong>
Ponta pare însă a se fi răzgândit potrivit capital.ro. În acest an, Compania de Drumuri nu a mai alocat bani către compania americană, astfel că din vara anului constructorul şi-a retras toate utilajele de pe şantier. Aseară, Ponta a precizat într-o emisiune televizată că în acest an americanii de la Bechtel „au lucrat doi metri, i-am plătit doi metri”.
Ponta menţiona, la scurt timp după ce a preluat guvernarea că este esenţial pentru România să aibă finalizată Autostrada Transilvania, iar lucrările să fie continuate fie de compania americană Bechtel, fie de un alt constructor.
„Consider că lucrurile bune începute în anii trecuţi şi oprite din diverse motive trebuie continuate. Eu văd că o autostradă care să lege Transilvania şi România de Europa este absolut necesară. Autostrada Transilvania trebuie finalizată, poate nu cu Bechtel, nu pot să mă pronunţ eu cine trebuie să lucreze, dar este esenţial pentru România să aibă această autostradă finalizată. Nu am înţeles niciodată de ce în România, când se construieşte o autostradă, se începe o bucată la mijloc, una în dreapta. În alte ţări se începe dintr-un loc şi se termină capătul celălalt”, declara atunci Ponta, citat de Mediafax.
Lucrare cu vechime
Proiectul Autostrada Transilvania a început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro, încheiat cu compania americană Becthel pentru construcţia unui traseu de 415 kilometri. După şapte ani de la lansarea proiectului, au fost finalizaţi doar 52 de kilometri.
Contractul cu Bechtel a fost renegociat în 2011, compania americană urmând să finalizeze doar două tronsoane din cele opt ale autostrăzii.
Bechtel continuă lucrările la tronsoanele Câmpia Turzii-Gilău şi Suplacu de Barcău-Borş, reprezentând 118 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrăzii. Traseul autostrăzii mai cuprinde şase secţiuni însumând 297 km, respectiv Braşov-Făgăraş (53 km), Făgăraş-Sighişoara (52 km), Sighişoara-Ogra (56 km), Ogra-Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăileşti (24 km) şi Mihăileşti-Suplacu de Barcău (76 km).