Actualitate

Un deţinut de la Penitenciarul Gherla s-a SPÂNZURAT

<p><span style="font-size: small;"><strong>Un deţinut de la Penitenciarul Gherla s-a spânzurat, duminică seara, cu un cordon textil de grilajul geamului camerei de deţinere. Reprezentanţii Penitenciarului Gherla au demarat o anchetă internă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.</strong></span>

În data de 6 ianuarie 2013, în jurul orei 19, persoana condamnată P.A., în vârstă de 23 de ani care executa o pedepsă privativă de libertate în regim închis în cadrul Penitenciarului Gherla, a fost găsită spânzurată cu un cordon textil, de grilajul geamului camerei de deţinere, de către agentul supreveghetor de serviciu.


Personalul medical de serviciu al unităţii a aplicat manevre de resuscitare până la soirea ambulanţei care a preluat procedura şi apoi a echipajului SMURD, a cărui medic a  constatat decesul la ora 19.45.


„Primele măsuri întreprinse de către conducerea Penitenciarului Gherla au fost anunţarea familiei persoanei decedate, a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, IML Cluj, Poliţia Municipiului Gherla şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Din primele verificări nu s-au putut stabili cauzele care au stat la baza actului de suicid”, a precizat Dan Donciu, purtător de cuvânt la Penitenciarul Gherla.


Ultimele Stiri
abonare newsletter