Actualitate

Uioreanu Jr. rămâne în AREST

<p><strong>Judecătorii Curţii de Apel Cluj au decis luni să-l menţină în continuare în arest pe fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, Alexandru, cercetat pentru trafic de droguri. Judecătorii Tribunalului Cluj au decis, săptămâna trecută, prelungirea cu încă 20 de zile a mandatului de arestare în cazul lui Alexandru Uioreanu, dar avocaţii acestuia au declarat recurs. Acesta a fost respins luni. </strong></p>

 


Avocatul Tiberiu Ban, apărătorul lui Uioreanu, a cerut ca acesta să fie eliberat pentru că nu reprezintă pericol public şi că a colaborat cu organele de anchetă.

“Am considerat că sunt suficiente argumente ca în faza de urmărire inculpatul minor să fie cercetat în stare de libertate. Potrivit prevederilor legale, starea de arest este una de excepţie, iar în cazul unui minor această măsură într-adevăr are un caracter excepţional, pentru că ea trebuie să fie justificată şi de alte considerente decât cele care operează în cazul infractorilor majori. Am depus concluzii scrise şi câteva caracterizări din care rezultă că anterior a avut o bună comportare şi am justificat cererea noastră de desfiinţare a încheierii atacate pe motivul că a colaborat cu organele de anchetă, a avut o atitudine sinceră şi că nu există riscul de a perturba o corectă derulare a procesului penal. Alexandru Uioreanu a petrecut sărbătorile închis. Pe 5 ianuarie este ziua sa de naştere. Este cam mult pentru un tânăr”, a declarat avocatul Tiberiu Ban.


Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Teritorială Cluj, potrivit unor surse judiciare.

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a declarat la acea dată că nu ştie nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, are 16 ani şi locuieşte împreună cu mama lui.


Alexandru Uioreanu a fost arestat, în 20 decembrie, pentru 19 zile, de judecătorii Tribunalului Cluj. În acest dosar au mai fost arestate două persoane, pentru 29 de zile. În motivarea sentinţei Tribunalului Cluj, instanţă care a dispus arestarea celor trei, se arată că “inculpatul Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc şi, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane”. Conform sursei citate, drogurile erau aduse de fraţii Nagy din Ungaria. “De asemenea, din declaraţia inculpatului Alexandru Uioreanu a rezultat faptul că Nagy Ferenc era persoana care îl aproviziona frecvent cu droguri de risc – canabis, chiar de două ori pe săptămână, iar despre cantitatea furnizată acestuia în acest interval – martie – decembrie 2012, inculpatul Uioreanu a arătat că ar fi vorba despre aproximativ 130 de grame canabis, atât pentru consum propriu – 30 de grame, cât şi pentru distribuire ulterioară – 100 de grame, preţul pe un gram variind între 50 şi 70 de lei/gram”, se mai arată în încheierea Tribunalului Cluj.


Fraţii Nagy nu au fost cooperanţi în timpul audierilor şi nu recunosc faptele.


 


Citeşte şi:

Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile arestarea fiului preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu

Ultimele Stiri
abonare newsletter