Actualitate
„Ucigaşul cu Renault” va sta după gratii CINCI ani
<p><strong>Paul Gheorgheci, şoferul care a accidentat mortal, în luna august 2012, doi bătrâni pe o trecere de pietoni din cartierul Grigorescu şi condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, a cerut Curţii de reducerea pedepsei după ce a cerut efectuarea unui referat de evaluare psiho-social. Magistraţii clujeni au respins recursul acestuia, astfel că Gheorgheci va sta după gratii cinci ani. </strong></p>
Paul Gheorgheci a fost condamnat de judecătorii Judecătoriei Cluj-Napoca la 5 ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă. Acesta a cerut Curţii de Apel Cluj reducerea pedepsei şi efectuarea unui referat de evaluare psiho-social, o evaluare a sa şi a trecutului său.
„Judecătorii Curţii de Apel Cluj au respins recurscul ca nefondat. Decizia este definitivă”, a precizat Claudia Ilieş, purtător de cuvânt la Curtea de Apel Cluj.
Ceasul rău
Paul Gheorgheci de 34 de ani a spulberat doi bătrâni pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul 1 Decembrie. Accidentul a avut loc în luna august în cartierul Grigorescu, într-o zonă în care limita de viteză este de 50 km/h. Paul, în timp ce conducea un autoturism marca Renault, având o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat şi viteză excesivă, nu a acordat prioritate de trecere unor persoane angajate regulamentar pe trecerea de pietoni. Martorii spun că şoferul a intrat din plin în doi bătrâni pe care i-a aruncat în aer 7-8 metri. Victimele, C. Gheorghe în vârstă de 80 de ani şi C. Pamela de 76 de ani, au decedat pe loc în urma leziunilor suferite.
Citeşte şi: