Actualitate

Mihai Curt, poliţistul clujean care a luat mită, a fost arestat preventiv

<p><strong>Ofiţerul Mihai Curt, adjunctul şefului Serviciului de Arme, Muniţii şi Explozibil din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, care a fost reţinut joi de procurii DNA Cluj pentru 24 de ore, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de magistraţii Curţii de Apel Cluj. Curt  este cercetat pentru trafic de influenţă, după ce a primit mită 5000 de euro şi 3500 de lei.

Curtea de Apel Cluj a dispus vineri, după câteva ore de audieri, arestarea preventivă a lui Mihai Curt, cercetat pentru trafic de influenţă. Avocatul lui Mihai Curt a făcut recurs la decizia instanţei, recurs care se va judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj poliţiştul s-a declarat nevinovat şi a susţinut că banii ar fi un împrumut.


Mihai Curt are o vechime de 15 ani în poliţie.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj efectuează acte de urmărire penală față de Mihai Curt, ofițer de poliție judiciară cu gradul de comisar șef în cadrul I.P.J. Cluj – Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de trafic de influență.

 


La data de 17 ianuarie 2013, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.


Citește și:


Ofiţerul de la Serviciul arme al Poliţiei Cluj, REŢINUT pentru TRAFIC DE INFLUENŢĂ

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter