Actualitate

Pensionarii, veteranii şi văduvele de război vor primi taloanele speciale de călătorie pentru anul 2013, în februarie

<p><strong><img src="documente/stories/09_septembrie/08_ziua/03-pensionari.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Pensionarii, veteranii şi văduvele de război vor primi taloanele speciale de călătorie pentru anul 2013, în februarie, odată cu taloanele de pensii, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), remis vineri AGERPRES.

Potrivit documentului, Guvernul a adoptat miercuri o Ordonanţă prin care se permite ca, până la data de 1 ianuarie 2015, pensionarii, veteranii şi văduvele de război să poată utiliza - ca până acum - acelaşi tip de documente de călătorie, respectiv taloanele speciale tipărite de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

În aceste condiţii, în luna februarie, CNPP va transmite, odată cu taloanele de pensii şi taloanele speciale de călătorie pentru anul 2013.

După 1 ianuarie 2015, pensionarii, veteranii şi văduvele de război vor utiliza legitimaţii de călătorie de tip card.

MMFPS precizează că, din cauza impreciziei unor reglementări aflate în vigoare, neadoptarea de către Guvern a Ordonanţei ar fi condus la imposibilitatea acordării tichetelor speciale de călătorie. Astfel, cu toate că Legea nr. 211/2012 prevede că decontarea (integrală sau cu 50%) preţului călătoriilor se realizează prin 'instituţiile publice responsabile', acestea nu erau definite. Ca atare, beneficiarii ar fi fost în imposibilitatea decontării preţului călătoriilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter