Actualitate

Judecătorii clujeni au dat sentinţa în cazul puşcaşului de la Galeriile Ferdinand. VEZI dacă merge la închisoare

<p><strong><img src="documente/stories/2013/02_februarie/20/pistolar m 1-10.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Judecătoria Cluj-Napoca a decis, miercuri, să-l condamne pe Marius Moga la o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni cu suspendare pentru încălcarea regimului armelor şi ultraj şi tulburarea liniştii publice, termenul de încercare fiind de 5 ani. </strong><strong>Marius Moga a tras în luna decembrie 2012 două focuri de armă în incinta centrului comercial Galeriile Ferdinand.</strong></p>

Potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Cluj-Napoca, Lucian Marian, Moga a fost condamnat la închisoare cu suspendare. "Judecătoria l-a condamnat la 2 ani şi 3 luni de închisoare cu suspendare, termenul de încercare fiind de 5 ani. Moga a fost condamnat pentru încălcarea regimului armelor şi ultraj şi tulburarea liniştii publice", a precizat Lucian Marian.

Procurorii au cerut condamnarea cu executare a lui Marius Moga şi spre maximul pedepsei prevăzute din Codul Penal, care merge până la 7  ani.

Sentinţa de miercuri a Judecătoriei Cluj-Napoca nu este definitivă, procurorii declarând recurs, care urmează a fi judecat la Curtea de Apel Cluj. Avocatul lui Moga, Tiberiu Ban, a declarat pentru Monitorul de Cluj că hotărârea de astăzi a Judecătoriei Cluj-Napoca este executorie, clientul său urmând a fi pus în libertate.


"Hotărârea este executorie. Clientul meu va fi pus de îndată în libertate. Hotărârea nu este definitivă, procurorii au termen de 10 zile pentru a declara recurs care se va judeca la Curtea de Apel Cluj. Încă nu au declarat recurs pentru că sentinţa a fost dată astăzi la prânz. Nu au avut când să declare. Oricum, în tot acest timp Marius Moga va părăsi închisoarea”, a declarat Ban.

Marius Moga a fost arestat preventiv pentru 29 de zile pe 20 decembrie 2012. El este cercetat  pentru uz de armă letală fără drept şi ultraj contra bunelor moravuri. Bărbatul a avut un conflict atât cu soţia sa, care administrează magazinul, cât şi cu un angajat, răbufnind prin executarea a două focuri de armă, cu cartuşe cu alice, în capătul holului principal. După ce a tras cu arma de vânătoare, a părăsit magazinul, fiind organizate filtre pentru prinderea lui. A fost reţinut după două ore la propriul domiciliu. Marius Moga a refuzat să dea declaraţii în faţa procurorului.

Moga a fost prezentat cu propunerea de arestare preventivă, pentru uz de armă letală fără drept. În faţa judecătorului a susţinut că a tras cu arma din cauza nervilor, după ce a constatat că angajaţii îl fură. În faţa judecătorilor, Moga a declarat că regretă fapta şi că nu a tras într-un loc public, ci pe proprietatea sa privată, într-un loc inaccesibil angajaţilor.

Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca, cei care au decis arestarea pentru 29 de zile a lui Marius Moga, după ce a tras mai multe focuri de armă în interiorul magazinului Galeriile Ferdinand, au motivat că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Mai mult, judecătorii clujeni spun că pericolul rezultă din comiterea faptelor într-un spaţiu comercial deschis publicului şi în prezenţa mai multor persoane, printre care soţia şi cei doi copii minori ai inculpatului.

„Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din comiterea faptelor într-un spaţiu comercial deschis publicului şi în prezenţa mai multor persoane, printre care soţia inculpatului şi cei doi copii minori ai inculpatului, din comiterea infracţiunilor cu intenţia de “a da o lecţie” de moralitate angajaţilor care au fost bănuiţi de către inculpat că şi-ar fi însuşit bunuri sau bani din gestiune, din instabilitatea pe care inculpatul o denotă prin această reacţie absolut inadmisibilă. Fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul a uzat de dreptul la tăcere, iar, în faţa judecătorului a dat o declaraţie de recunoaştere a comiterii celor două infracţiuni, plasându-le însă într-un context mai avantajos pentru sine. Sinceritatea inculpatului urmează a fi avută în vedere la judecarea fondului”, se arată în motivarea Judecătoriei Cluj-Napoca.


 


 


Citeşte şi:

Judecătorii clujeni au respins cererea puşcaşului de la Galeriile Ferdinand de eliberare pe cauţiune


Judecatorii clujeni i-au prelungit mandatul de arestare puşcaşului de la Galeriile Ferdinand

10.000 de lei - libertatea puşcaşului de la Galeriile Ferdinand


„Pistolarul” de la Galeriile Ferdinand rămâne, în continuare, după gratii

 


Ultimele Stiri
abonare newsletter