Actualitate
CRIMĂ: O femeie a fost împuşcată de soţul ei care apoi s-a sinucis
<p><strong>O femeie în vârstă de 44 de ani, din Hunedoara, a fost împuşcată mortal de către soţul său, care apoi s-a sinucis, informează surse judiciare. Criminalul a folosit o armă de vânătoare.
Cadavrul femeii a fost descoperit, duminică dimineaţă, într-o maşină Volkwagen Passat de culoare argintie, parcată pe strada Cocsarilor, din municipiul Hunedoara. Bărbatul a lăsat un bilet de adio, acesta fiind găsit în maşina în care era cadavrul lui, lângă arma de vânătoare pe care o deţinea legal.
Conform Mediafax, procurorul criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Adina Velescu, a declarat că au fost două apeluri la 112, duminică dimineaţă, iar prin primul s-a sesizat că într-o maşină se află o femeie împuşcată, iar prin al doilea că într-o altă maşină se află un bărbat împuşcat. „Există o legătură între cele două persoane. Bărbatul este fostul soţ al femeii şi, cel mai probabil, a împuşcat-o cu o armă de vânătoare cu alice şi apoi s-a sinucis. În autoturismul în care era bărbatul s-a găsit un bilet, nu vă pot da amănunte. Acesta a fost ridicat pentru că este probă la dosar. Femeia a fost împuşcată o dată sau de mai multe ori, iar bărbatul s-a împuşcat în piept”, a spus Velescu.
A ucis-o să nu-i rămână ei averea
Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, în biletul de adio bărbatul a explicat că a recurs la acest gest disperat deoarece în urma divorţului femeia urma să primească întreaga avere a familiei, constând într-o clinică privată. Din bilet reieşea că bărbatul ar fi ucis-o pe femeie pentru ca toţi copiii săi proveniţi din relaţii anterioare să moştenească averea tatălui lor, în condiţiile în care cei doi soţi nu aveau copii împreună.
Potrivit surselor citate, femeia, Ligia Mara, era un cunoscut medic urolog, iar bărbatul se numea Tibi Stan.