Actualitate
Jocurile copilăriei în anii ‘90
Cine nu îşi aminteşte de jocurile care ne-au marcat copilăria, de serile când ne adunam în fața blocului și de trăsnăile pe care le ascundeam de părinți. De la “Flori, fete şi băieţi”, „Şotron”, „Coloniştii din Catan” la şah, remi sau table, de la Monopoly sau “Nu te supăra frate” la World of Warcraft, nu a existat copil care să nu fi auzit sau jucat unul dintre aceste jocuri. Monitorul de Cluj a strâns poveştile mai multor generaţii.
sursa foto copilul.ro
Din momentul în care ne naștem, prima jucărie pentru un nou-născut este fața părintelui, acesta va studia fiecare trăsătură, fiecare gest pe care îl va face părintele:
„Când era bebeluș îi plăcea să urmărească diferite obiecte colorate, jucării care foșnăiau sau scoteau diverse sunete. Râdea când vorbeam cu ea, încerca să-și miște gurița după cum mișcau buzele mele, se juca cu mânuțele ei. Apoi după ce a mai crescut am început să îi pun filmulețe cu un ursuleț care cânta, i-am pus puzzle-uri pe care le-am făcut eu de câteva ori, iar de pe la un an și trei luni a început să facă singură puzzle-uri pe tabletă punând culoare la culoare, formă la formă”, povesteşte Andreia Marciuc, mama unei fetițe de doi ani si zece luni.
Încă de la o vârsta destul de fragedă copilul începe să se joace, astfel jucăriile unui nou-născut vor fi simple, menite să îi stimuleze vederea, auzul și pipăitul, iar cele mai indicate jucării vor fi cele care produc diverse sunete și lumini: „Jucăriile cele mai vândute pentru cei mici sunt cele care produc diverse sunete și lumini, jucării muzicale. Acestea sunt făcute din diferite materiale, plăcute la atingere, iar culorile sunt contrastante” spune Alina, vânzătoare într-un magazin de jocuri pentru copii.
Jocul este una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului. Acesta are ca obiectiv pregătirea morală, intelectuală, tehnică și fizică a copilului. Activitate de a se juca este izvorâtă din nevoia de acțiune, de petrecere a timpului liber consumându-și energia și distrându-se într-un mod plăcut.
În momentul jocului, copiii se implică și își exprimă sentimentele, explorează noi senzații și cel mai important învață întotdeauna ceva nou. Copiii își stabilesc o legătură cu tot ceea ce îi înconjoară, astfel tu ca partener de joacă îi câștigi încrederea, ajungi să îl cunoști foarte bine, iar copilul va simți că beneficiază de toată atenția ta, care se traduce prin iubire. Prin joc copiii își satisfac dorința firească de manifestare și independență, jocul neconstituind pentru copil o simplă distracție, asftel cunoscând și descoperind lumea și viața într-o formă accesibilă și atractivă pentru el, după cum spune și sursa citată.
Jocurile de odinioară și cele din prezent
Chiar dacă acum, unii adulți cred că jocurile de odinioară nu mai există, sau cel puțin copiii de acum nu mai știu ce înseamnă jocul afară în fața blocului sau la capătul străzii, punând tot mai mult vina pe evoluția tehnologiei, copiii de altădată, adolescenții de acum au cu totul o altă opinie: „Nu sunt de acord cu părerea asta că nu mai există jocurile copilăriei. Eu mai văd copii ce se joacă frumos. Și noi aveam calculatoare, puțin mai târziu, dar le aveam şi stăteam multe ore în fața monitorului. Deci nu există o discrepanță între generația ce a crescut la început de 2000 și cea de acum. Noi ne jucam pe calculator mai mulți, mergeam la internet- cafe-uri unde era un leu ora și ne jucam jocuri în rețea” afirmă Paul, într-o discuție despre perioada copilăriei.
Cei născuți în anii ’90 nu vor uita jocurile copilăriei, amintirile acestor timpuri vor rămâne impregnate în memorie multă vreme. Paul rememorează cu drag copilăria, definindu-se cam așa: „Eu eram un copil dubios şi pare ciudat felul cum mă jucam eu, în sensul că eram pasionat de războaie, cum sunt și acuma și mă jucam de-a războiul. Aveam chiar o cască de război și ieșeam cu ea afară, dar mă jucam des cu lego și construiam chestii pe care le vedeam în realitate, încercam să imit mașini, tancuri, avioane. Bine, dat fiind că am stat la bloc, făceam și prostiile alea tipice puștiilor de la bloc. Fumam în spatele blocului, prindeam șopârle și le băgam în poșta blocurilor, pușcam petarde. Un lucru puțin cam sadic de care îmi amintesc este că înaintea construirii mall-ului, prindeam broaște din lacul unde este amplasat acum mall-ul și le omoram, le puneam petarde în gură și explodau. Ne jucam toate jocurile comune, care mie nu prea îmi plăceau, doar «flori, fete și baieți» mă jucam cu plăcere și Monopoly, restul mă exasperau și refuzam să le joc. Însă vremea a trecut repede, am început să creștem, puștii au început să dispară, în sensul că se mutau foarte mulți, au plecat cu părinții în străinătate, nu mai eram aşa mulți, dar deja începuse și clasa a șaptea, nu mai prea ieșeam afară ca înainte. Poate puțină lume știe piesa artistului Nane «Mi-e dor» , dar versurile ei descriu cel mai bine copilăria de odinioară, când părinții ne certau să intrăm în casă și eram pedepsiți că am stat prea mult pe afară, interzicându-ne să ieșim la joacă. Sunt mulțumit că niciodată nu mi-au interzis părinții să ies la joacă, ei tot timpul au ştiut de mine, iar mama, când vroia să mă cheme sau să-și dea seama unde sunt, mă fluiera de pe balcon într-un fel specific și eu trebuia să îi răspund la fel”, mai spune Paul.
Pe lângă aceste jocuri, nu trebuie uitate toate acele jocuri precum “Rațele și vânătorii”, „Șotron”, „Paradis”, „De-a v-ați ascunselea”, „Țară, țară vrem ostași și multe altele”, unele chiar inventate care ne-au făcut copilăria mai frumoasă.
Nu putem spune că în ziua de azi copiii nu se mai știu juca decât pe calculatoare si laptopuri și că nu mai au o copilărie deoarece era tehnologiei a acaparat tot, însă cu siguranță putem afirma că am avut o copilărie frumoasă și tumultoasă, putându-ne defini generația care a trecut prin multe schimbări, care mereu a avut parte de nou și care a avut o copilărie înainte ca tehnologia să evolueze.
Articol scris de Larisa Ivan, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II
Citește și:
