Actualitate

Arestați preventiv, după ce au bătut un bărbat până l-au băgat în spital

În urmă cu mai bine de o săptămână, patru bărbați s-au luat la ceartă într-un bar. După ce pleacă din local, trei dintre ei îl iau pe al patrulea la bătaie și apoi în lasă în agonie pe marginea drumului. cum sunt cercetați în stare de arest preventiv.

  Trei bărbați sunt cercetați, în stare de arest preventiv, de polițiști din cadrul Serviciului de Investații Criminale, pentru tentativă la omor.

Aceștia, în dimineața zilei de 21.12.2017, în jurul orei 05:15, după un conflict verbal pe care l-au avut într-un local din mun. Dej, cu un bărbat, în vârstă de 46 de ani, i-au aplicat acestuia mai multe lovituri cu corpuri contondente și l-au abandonat pe şosea, în zona Sălii Sporturilor din localitate.


          Victima a fost găsită de poliţiştii de siguranţă publică dirijaţi la faţa locului și  transportată la o unitate medicală pentru îngrijiri. Aceasta prezenta mai multe leziuni la nivelul capului, mâinilor și picioarelor.

         În urma investigațiilor efectuate, poliţiştii au identificat suspecții, fiind vorba despre 3 bărbați, în vârstă de 19, 27 şi 30 de ani. Pentru depistarea acestora, în baza mandatelor emise de Tribunalul Cluj, au fost efectuate două percheziţii domiciliare cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei mun. Dej și Serviciului de Acţiuni Speciale Cluj.


         Persoanele suspecte au fost conduse la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj care a dispus, în data de 23.12.2017, reţinerea acestora pe o durată de 24 de ore, fiind suspectați de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, faptă pevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

          În data de 24.12.2017, Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.


                            

Ultimele Stiri
abonare newsletter