Actualitate

Gaudeamus Cluj-Napoca 2018 se deschide mâine!

La mijlocul lunii aprilie, Caravana GAUDEAMUS, inițiată și derulată la nivel național de Radio România, ajunge în inima Transilvaniei. Între 18 și 22 aprilie, Piața Unirii găzduiește cea de a 19-a ediție a Târgului GAUDEAMUS Cluj – Napoca, cel mai longeviv eveniment cu acest profil din Transilvania, care a devenit un real reper al vieții culturale din această zonă a țării de aproape două decenii.

Ediția din acest an va fi derulată într-un context aniversar de excepție, atât din punctul de vedere al Centenarului României, cât și nouă decenii de existență a Radio România.

Președintele de onoare al acestei ediții va fi cunoscutul și îndrăgitul scriitor clujean, prof. Univ. Dr. Aurel Codoban.


Clujenii vor avea parte de o surpriză inedită, fiindcă vor putea să participe la întâlnirea dintre cei mai importanți poeți români contemporani: Emil Brumaru și Ion Mureșan.

Programul de vizitare este următorul: miercuri - sâmbătă între orele 10.00 şi 20.00 şi duminică între orele 10.00 şi 15.00; accesul este liber, atât pentru pasionaţi, cât şi pentru cei care vor intra doar din curiozitate. Deschiderea oficială a ediţiei va avea loc miercuri, 18 aprilie, la ora 12.00


În acest an, peste 70 de expozanți își vor pune la dispoziție cărțile, spre încântarea clujenilor, reprezentând astfel principalele categorii active pe piața de carte și educație din România: edituri, agenții de difuzare de carte, muzică și produse multimedia, instituții de învățământ, edituri străină reprezentate de către distribuitori de carte.

Cele 65 de standuri vor fi distribuite pe o suprafață de circa 650 de metri pătrați, în Piața Unirii, iar până duminică, iubitorii de carte vor putea să aleagă între peste 90 de evenimente, care să îi încânte atât pe cei mari cât și pe cei mici.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter